Spectaculoasa evoluție a României văzută prin ochii unui american

[[{"fid":"2607","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"424","width":"280","style":"float: left; margin: 2px 10px;","class":"media-element file-default"}}]]"Am prosperat mult – e adevărat, cu un preț. 

Când am sosit aici în 1993, am fost întâmpinat de un popor nostalgic, în mod firesc abătut, dar care se așezase deja ireversibil pe drumul readaptării. Românii încă mai aveau nevoie de timp pentru a se obișnui cu noul status quo, după o jumătate de secol de neajunsuri cumulate, fără de sfârșit parcă, deopotrivă economice și sociale. La începutul anilor 90’ prezentul se arăta mohorât (pe bună dreptate), dar nici viitorul nu suna mai promițător (îngrijorător, nu-i așa?). Nu-i de mirare că majoritatea românilor erau la momentul respectiv neliniștiți și destul de circumspecți.

Ei bine, acel moment îmi pare mie acum – și nu numai mie – atât de îndepărtat, mult mai îndepărtat decât ultimele două decenii la care cu toții am fost martori oculari. Ca să folosesc o metaforă nautică, toate bărcile noastre s-au ridicat odată cu fluxul atotcuprinzător și cu progresul și prosperitatea pe care mulți români le simt acum în viețile lor.

Mă consider privilegiat să fi fost prezent la crearea României moderne. Am asistat pe viu la o creștere spectaculoasă a oportunităților dublată de o evoluție a receptivității și a capacităților individuale de a valorifica diversitatea acestor oportunități.

Această propășire vădită a României vine însă cu un preț: în ciuda succesului Capitalei, provincia rămâne încă o Cenușăreasă. Da, pe străzile Bucureștilor răsar din ce în ce mai multe mașini de lux, restaurante de top, iar concertele starurilor internaționale se țin cu casa închisă. Brunch-uri exclusiviste pentru care scoatem din buzunar nu mai puțin de 300 de lei și sute de mii de turiști români care își petrec vacanțele la Paris, Barcelona, dar și la New York sau Dubai. Să nu uităm însă și de cealaltă Românie, unde mulți oameni de-abia reușesc să o scoată la capăt cu 2000 de lei pe lună, trăind de pe-o zi pe alta (de economii nici poate fi vorba). Și cum vă închipuiți că e viața în satele provinciei, unde pentru o noapte de cazare plătești umilul preț de 40 de lei, un simulacru de tratament spa de 20 minute costă 2 RON (da, prețul conține singură cifră), iar un mic dejun tot pe-acolo? Cam care or fi salariile acestor oameni, mă întreb?

Mărturisesc că mă îngrijorează această disparitate din ce în ce mai pronunțată, diferența de avere dintre un absolvent de facultate bucureștean și omologul lui provincial, care dispune de resurse foarte limitate, cu excepția, poate impresionantă, a sprijinului ce vine mai mereu din partea familiei. Acum, de bună seamă, decalajele endemice dintre bogați și săraci nu există exclusiv în România. Să ne gândim, de pildă, la diferența de avere dintre un om de afaceri american și secretara lui. Sau să luăm un exemplu mult mai îngrijorător decât al României: Rusia, care are cel mai mare nivel de inegalitate socială din lume.

Dar mai bine să lăsăm deoparte paralelele și comparațiile: nu comparativul e relevant aici, ci absolutul. Adevărata problemă constă în fereastra îngustă de opțiuni, gradul mic de flexibilitate și reziliență în rândul celor mai puțin privilegiați, lipsa unei plase de siguranță.

România se poate lăuda cu dintre cele mai mari creșteri economice din Europa. Trebuie aminitit însă că această evoluție se explică prin nivelul de la care am pornit și că, în vreme ce ea a adus beneficii considerabile pentru o anumită parte a populației, reversul medaliei a fost adâncirea inegalităților sociale.

Să încheiem însă într-o notă optimistă și să recunoaștem că, per ansamblu, evoluția Bucureștiului și a României postdecembriste este de netăgăduit. Putem lesne acum să facem paralele cu capitalele vestice pentru că stilul de viață de aici a evoluat în același sens. Inițial mărturisesc că am fost critic la adresa tergiversării procesului de privatizare și a timidelor progreselor economice, dar se pare că acea abordare a dat într-un bun sfârșit roade: investitorii străini și antreprenorii locali deopotrivă au dat dovadă de eficiență și au reușit să atingă un înalt nivel de prosperitate. Prosperitate care, fără doar și poate, s-a răsfrânt, cel puțin în unele domenii, asupra unui segment consistent al societății."

Andrew Littauer,

Președinte APT Group