Teambuilding-ul nu se întâmplă în teambuilding

Îmi aduc aminte că la unul dintre primele teambuilding-uri la care am participat în calitate de facilitator am învățat două lecții valoroase, atât în training, cât și în viață. Evenimentul era organizat cu ocazia preluării companiei de un grup internațional, era prima dată când echipa de top management se întâlnea în noua formulă și a început cu un discurs al directorului general despre noile direcții, colaborare, etc. Am observat cu stupoare că unul dintre participanți, aflat în primul rând, de cum s-a așezat a închis ochii, a aplecat capul și a părut că ”gândește profund”. Comportamentul s-a repetat de fiecare dată când aveam momente în plen, dar remarcabil este că în cadrul exercițiilor omul se activa brusc și cu greu puteai găsi pe cineva mai implicat și mai energic decât el. Prima lecție valoroasă – nu presupune niciodată! (A doua lecție a venit din faptul că, în singurele 15 minute în care am avut o activitate în aer liber s-a stârnit un viscol demn de romanele rusești – cu alte cuvinte, să ai întotdeauna un plan B!)

De-a lungul timpului, participând la organizarea și facilitarea multor evenimente legate de coeziunea echipei, am ajuns la câteva concluzii, pe care vă invit să le treceți prin filtrul propriei reflecții și experiențe.

Nu poți mulțumi pe toată lumea

Știu, e un truism, dar asta nu îl face mai puțin relevant sau de actualitate. Există un paradox al cârcotașilor care spun, simplist, ”mai bine transformau bugetul într-o mărire de salariu” și al vocilor (uneori aceleași!) care se plâng că ”nu am mai ieșit de mult împreună”, al angajaților cu o nevoie de socializare mai mare și al celor care văd în timpul dedicat echipei tot atâta timp răpit sarcinilor obișnuite sau familiei. Oricare dintre aceste perspective este puțin îngustă și contraproductivă – teambuilding nu este egal cu socializare (deși nevoia este umană și firească, mai ales în tipul nostru de cultură), a confunda bugetul de salarii cu bugetul pentru astfel de evenimente înseamnă a nu înțelege cum funcționează business-ul, a rămâne cantonat în activitățile individuale fără a vedea legătura cu colegii și celelalte departamente poate fi păgubos pe termen mediu-lung, și așa mai departe. Și atunci, să mai facem sau să nu mai facem teambuilding?

Citeste si: Team Building - 4 tipuri de activitati

Cred că este important să fim onești și realiști atât în privința obiectivelor sale, cât și a contextului. Ne poate ajuta întrebarea: are tipul acesta de intervenție în acest moment potențialul să ducă echipa la nivelul următor și putem crea cadrul pentru ca asta să se întâmple? Sau va fi mai degrabă o ocazie de a ne simți bine împreună în mod politicos și de a face câteva poze de grup pe un fundal cu brazi?

Evenimentul în sine contează mai puțin

Desigur, o dată ce am hotărât că este oportun să facem un teambuilding, este important ca evenimentul să fie o experiență plăcută, memorabilă și originală pentru participanți. Întrebarea cheie este însă, cum îl faci să nu rămână doar atât? Cunosc multe echipe care se distrează bine împreună, dar reușesc doar parțial să capitalizeze premiza de empatie, deschidere și toleranță care se creează de obicei cu aceste ocazii. Deși răspunsul nu este deloc simplu, am să încerc totuși unul: aș spune că succesul echipei este direct proporțional cu gradul de maturitate a fiecărui membru. Prin maturitate înțelegând capacitatea de a lăsa orgoliile deoparte, de a vedea lucrurile în ansamblu, de a avea acele discuții incomode. Provocarea noastră principală ca facilitatori este să trecem, împreună cu participanții, de nivelul declarativ – imediat ce am intrat în sală (sau în cadru), încep să zboare prin aer tot felul de termeni cu care este practic imposibil să nu fii de acord: ”colaborare”, ”muncă în echipă”, ”comunicare deschisă”, etc. Oamenii se poziționează în mentalul de teambuilding pentru că știu să vorbească frumos despre toate acestea, dar în ce măsură duc gândul și intenția până la capăt, adică le transformă în acțiune? De aceea cred ca pregătirea unei astfel de intervenții, precum și monitorizarea a ce s-a schimbat după ea sunt cel puțin la fel de importante ca evenimentul în sine. Pentru că de instrumente și exerciții nu ducem lipsă, de la ultra cunoscute modele cum ar fi piramida lui Lencioni, până la mai nou prizatele mystery rooms.

Atenție la umor

Dacă ar fi să găsesc un numitor comun al evenimentelor de echipă, probabil acesta ar fi umorul, în formele sale variate. Departe de mine gândul de a nega valoarea lui ca mecanism de autoreglare și modalitate de a spune adevăruri incomode. O doză sănătoasă de umor, la nivel individual sau de grup, este deseori o resursă prețioasă care ne redă capacitatea de detașare, atât de importantă pentru a evolua. Dar am observat că de multe ori lucrurile rămân doar la acest nivel, de mici săgeți ”nevinovate” între colegi, de glume mai mult sau mai puțin gustate de întregul grup, de evadare dintr-o situație inconfortabilă. În momentul în care umorul devine modalitatea predilectă de tratare a unui conflict care mocnește, poate ar fi interesant ca grupul să exploreze și alte variante de a pune lucrurile pe masă. În calitate de consultanți, nouă ne este relativ ușor să privim fenomenul din exterior, dar ar fi poate util și pentru participanți să facă un pas în spate, să observe acest flux – uneori un adevărat șuvoi, alteori un curent subteran abia ghicit - și să descifreze ce se află e fapt în spatele lui. Pentru că știți cum se spune, în fiecare glumă există un sâmbure de adevăr.

Citeste si: Cum gandim si actionam intr-un program de teambuilding

Este formarea unei echipe o întâmplare? Cu siguranță nu, pentru că sunt pur și simplu prea mulți factori implicați. Este ea o știință? Până la un punct da, și în acest sens descoperirile recente din neuroștiințe ne pot ajuta să clarificăm multe zone oarbe și să răspundem la întrebarea de ce uneori lucrurile par să funcționeze de la sine și alteori deraiază cu o ușurință alarmantă. Aș zice că-i un fel de alchimie, un parcurs în parte științific, în parte mai puțin palpabil, care presupune multă răbdare, multe încercări și un amestec mereu fluid de elemente pragmatice, telurice, pentru a obține metalul nobil – spiritul de echipă.