Teoriile învățării văzute din perspectivă psihologică
Ce au în comun învățarea și psihologia? Ce au în comun omul, învățarea și psihologia? Sunt multe teorii ale învățării și dezvoltării, iar, în cadrul lor, psihologia joacă un rol primordial. Pentru că nu putem vorbi și nu ne putem raporta la învățare, fără a lua cel puțin ca reper aspectele psihologice, fără de care învățarea ar fi doar un concept steril, complet abstract și, prin urmare, inoperabil. De aceea, este foarte interesant să vedem care sunt acele aspecte cheie ale principalelor teorii care leagă învățarea de perspectiva psihologică:
- Învățarea prin condiționarea clasică
Ultracunoscută și ultramenționată. Totul a pornit de la psihologul Ivan Pavlov care a descoperit și statuat principiile condiționării clasice în timpul experimentelor sale realizate asupra sistemului digestiv la câini. De altfel, un experiment pe care îl știm cu toții. Însă cum explică condiționarea clasică învățarea? Păi, potrivit aceluiași Pavlov, învățarea se produce atunci când este creată o asociere între un stimul anterior neutru și unul natural. Condiția este ca stimulul anterior neutru să se producă imediat înaintea celui natural. De asemenea, urmând aceste principii și aplicându-le în învățare, în acest caz, vorbim de concentrarea pe comportamentele care se produc în mod automat și natural.
- Învățarea prin condiționarea operantă
Condiționarea operantă a fost pentru prima dată studiată și descrisă de către psihologul behaviourist B.F. Skinner. Din acest motiv, de multe ori, se vorbește despre ea în termeni de condiționarea Skinneriană sau condiționarea instrumentală. De unde a pornit? De la faptul că Skinner a considerat că ea, singură, condiționarea clasică, nu este și nu poate fi responsabilă pentru toate tipurile de învățare și, de aceea, a dorit să studieze modul în care consecințele acțiunilor noastre ne influențează comportamentele. Și condiționarea operantă se bazează pe o formă de asociere, însă, în acest caz, asocierile sunt făcute între un comportament și consecințele sale. Atunci când un comportament conduce la o urmare dorită, este mult mai probabil ca acesta să fie repetat ulterior. În plus, în acest caz, ne concentrăm pe comportamente voluntare.
- Învățarea prin observare
Și aici vorbim de asocieri, însă de faptul că acestea, ca și întăririle directe, nu sunt și nu pot fi doar ele responsabile pentru tot ceea ce presupune învățarea. De aceea, Albert Bandura, în faimoasa sa carte "Social Learning Theory", afirmă că "învățarea ar fi extrem de laborioasă și de hazardată dacă oamenii s-ar baza exclusiv ca efectele acțiunilor lor să fie cele care să le spună ce să facă." Prin urmare, Bandura este de părere că o mare parte din învățare se produce prin observare. De aici, experimentul său și mai faimos decât cartea- experimentul păpușii Bobo- a arătat cât de ușor pot fi ghidați copiii să imite chiar și acele acțiuni profund negative. Astfel, copiii care au urmărit un film în care un adult bate o păpușă au fost predispuși să repete aceste acțiuni imediat ce au avut ocazia. De asemenea, prin teoria sa, Bandura a afirmat că, uneori, învățarea nu are drept rezultantă și o schimbare în comportament, luând ca exemplu faptul că, de multe ori, copiii învață prin observare, însă nu se angajează în comportamente până nu există nevoia sau motivația de a-și folosi ceea ce au învățat prin observare.
