VOCILE AMALIEI- O POVESTE DESPRE FEMINITATE SI DEVENIRE (II)

Saptamana trecuta, in prima parte a interviului, am cunoscut-o pe Amalia din perspectiva carierei ei in mediul corporatist. Am descoperit un drum profesional realizat "ca la carte" care, desi a fost parcurs cu pasiune si i-a marcat mare parte din existenta, nu a reprezentat-o pe adevarata Amalia Savinescu. Sau, mai bine spus, a fost doar o etapa de initiere, esentiala, probabil, in drumul ei spre devenire.

Cine este Amalia Savinescu, astazi? Cum s-a schimbat viata ei atunci cand latura artistica a "preluat controlul" si a devenit partener cu drepturi egale, alaturi de calitatile dovedite de manager? Cum a descoperit si sarbatoreste ea feminitatea? Ce povesti spun "vocile Amaliei"? Cum este Amalia- femeia la 45 de ani?- sunt doar cateva dintre intrebarile la care veti gasi raspunsuri in aceasta a doua parte a discutiei incepute saptamana trecuta:

L.P.: In 2008 ai lansat marca “Happiness Bricolage- Cursuri practice de fericire” si, spui tu, de atunci viata ta a luat o alta intorsatura. In ce sens?

A.S.: In anul acela am simtit nevoia unei redefiniri, am trecut printr-un proces de rebranding complex. Am refacut imaginea companiei, am construit un site nou, am mutat sediul operational al firmei intr-un spatiu mai bun, am inceput procedurizarea activitatilor companiei si am consolidate echipa. In paralel, in plan personal, am urmat o scoala de coaching cu ajutorul careia mi-am sistematizat cunostintele despre schimbarea si dezvoltarea individuala si mi-am cristalizat valorile. Autenticitatea si bucuria au fost pilonii tuturor constructiilor mele ulterioare si baza deciziilor in toate situatiile prin care am trecut. Contextul meu profesional si de viata nu a fost mereu pozitiv, criza economica si-a pus amprenta pe lumea consultantei si a zdruncinat independenta mea financiara de mic antreprenor, iar in viata personala am avut de infruntat o provocare semnificativa generata de o decizie radicala, aceea de a-mi redirectiona cursul vietii dupa 18 ani de parteneriat oficial... Cu toate acestea, Happiness Bricolaje a ramas brandul meu, iar eu i-am ramas fidela in gandire, atitudine si actiune. [[{"fid":"1728","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]] Am inteles ca viata este repede trecatoare si ca alergatura dupa acumulari de obiective, realizari si confirmari exterioare nu face decat sa ne saraceasca interior si sa ne reduca din vitalitate. Motiv pentru care am facut pasii trecerii prin toate etapele schimbarii cu bucuria fiecarei incercari si cu o mare curiozitate pentru tot ce ne poate aduce viata. Nu am mai respins apriori teorii si posibilitati, nu am mai emis judecati de valoare, nu am mai dat ascultare vocii ratiunii acceptate social, ci m-am lasat cucerita de mistere, de povesti si m-am intors la copilarie si la bucuriile ei. La 40 de ani, am reluat toate acele lucruri pe care le suspendasem undeva, demult, prin vremea liceului. M-am inscris in corul Universitatii Bucuresti, am luat lectii de canto, m-am alaturat unui grup de colindatori profesionisti cu care am avut o serie de spectacole, am reluat lectiile de balet si de chitara…

L.P.: Latura ta artistica isi revendica din ce in ce mai mult drepturile, sa spunem asa. Nu doar cantai din nou, ci ai lansat si un CD cu colinde, te-ai dedicat tango-ului si ai infiintat o scoala de dezvoltare [[{"fid":"1729","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]]personala prin tango argentinian din care te-ai retras ulterior, luai lectii de balet si chitara, incepusei sa scrii o carte, o perioada ai pictat apoi ai inlocuit pictura cu fotografia, lansandu-te in lumea artei fotografice sub semnatura “Voices of Amalia the Story Maker” si publicand si primul tau calendar foto. Era evident ca viata ta deja se afla pe un cu totul alt drum. Insa, inca mai erai Manager de Resurse Umane si abia in 2013 te-ai decis sa renunti definitiv la mediul corporatist. De ce a durat atat?

A.S. Criza economica si divortul prin care am trecut m-au lasat destul de singura pe lume, motiv pentru care  stabilitatea unui job a devenit foarte importanta pentru mine, pana-ntr-atat incat sa fac numeroase compromisuri profesionale pentru a-mi putea onora obligatiile fata de terti, institutii financiare in principal. Pentru cativa ani, competentele mele in managementul resurselor umane au fost in mod rezonabil  compensate de catre angajatori, iar eu, cu intelepciunea varstei si a omului trecut prin greutati, mi-am gasit cateva meta-obiective pentru a putea depasi disconfortul situatiilor in care, sub presiunea unei piete in declin, managementul de varf corporatist nu a mai creditat functiunea de resurse umane la valoarea sa strategica. Am vazut oameni care si-au pierdut omenia, colaboratori in care am investit si carora le-am acordat increderea intorcandu-mi spatele si negand orice valoare in care credeam. O lume in care competitia a devenit agresiva si lipsita de principialitatea cu care consider ca este necesar sa actionam pentru a putea construi ceva, oriunde am fi. Si-atunci am decis ca e momentul pentru o schimbare in bine, cu riscurile pe care libertatea le presupune.  Pentru prima oara in viata am luat o decizie de exit care nu s-a bazat pe impuls, nici pe ego, nici pe presiunea autoritatii, ci pe o analiza riguroasa a consecintelor si pe o buna gestionare a tuturor resurselor, astfel incat sa imi protejez valorile care conteaza. A fost un proces de durata, e drept. Dar ar fi durat si mai mult daca nu as fi avut sansa sa am un partener de viata care ma sustine cu discernamant in deciziile care dau valoarea cuvenita vietii si esentei noastre umane.  Faptul ca sunt iubita si ca am un om de caracter langa mine ma face sa iau decizii dificile cu mai multa incredere.

L.P.: Revenind la toate acele hobby-uri si pasiuni, ce reprezinta ele in viata si personalitatea ta?

A.S.: Intr-o abordare dihotomica, educatia pe care o primim ne face sa credem ca lumea se imparte intre datorie si placere. Asa se explica de ce crestem scindati, in loc sa integram armonios dotarea naturala a fiecaruia intr-un ecosystem propriu. In opinia mea, frecvent etichetata drept “out of the line / box”, devenirea umana inseamna sa onorezi ceea ce te reprezinta, darurile cu care ai venit pe lume. Am constatat de multe ori ca a fost necesar sa ma lupt cu anumite voci interioare care pareau mai mult dornice sa-mi saboteze concertul decat sa-mi lase muzica sa se nasca si sa colinde lumea.

Am dedus din fabule ca furnica nu scoate sunete armonice, pentru ca nu are timp de pierdut si nici membre disponibile pentru a se ocupa de orice altceva decat decat de pridideala, in vreme de greierele e lenes, sade cu burta la soare si vibreaza fara folos. Ei, dar povestea aceasta a fost scrisa intr-o vreme in care dialectica nu se nascuse... Si nici viata la oras, cu atat mai putin marile corporatii cu teribilele lor provocari.

In zilele noastre, insa, am ajuns sa cunoastem rostul energiei. Si mai stim ca energia este vibratie, ca muzica si lungimea de unda corecta ne asigura armonia necesara. Greierele a inceput sa isi justifice existenta ... :)

Realitatea este ca lumea este imposibil de redus la categorii, natura inseamna infinita varietate, integrare, transformare, evolutie, schimbare, migratie, interferente si diferente.

Hobby-urile mele reprezinta notele mele definitorii.  Dupa multi ani de confruntari de opinii, oscilatii si reveniri, am inteles ca nu sunt lucruri de care sa ma feresc, pe care sa le ascund sau sa le justific defensiv, ci punctele mele forte, amprenta personala. In lungii mei ani de corporatie, numerosi  angajatori si colegi cu ambitii pe scara ierarhica s-au raportat cu reticenta la latura mea artistica, fie reprosandu-mi ca tind sa vad forme noi si sa propun modificari acolo unde sistemul este deja stabilit, fie remarcand ca atitudinea mea creativa e un potential pericol. Opinia lor m-a marcat in repetate randuri si am crezut adeseori ca sunt nepotrivita in sensul de mai putin decat necesar. Dupa multi ani si multa straduinta de gandire si intelegere, ca sa nu ii spun simplu “intelepciune”, am inteles ca nepotrivirea este un atribut al unei relatii, nu al unei persoane. Si am inteles ca timbrul personal e cel care conteaza. Asa ca mi-am ascultat vocea, mi-am slefuit-o si am facut-o auzita.

L.P.: Si asa am ajuns, in sfarsit, la Amalia, The Story Maker si Vocile ei. Care sunt povestile pe care le faci si ce spun “vocile” tale?

A.S.: Povestile mele sunt realitati traite de oamenii cu care interactionez, experiente pe care le asist sau le provoc si pe care le redau in forma vizual-narativa. De ce fac acest lucru, cum este posibil si cui foloseste acest demers? O fac pentru autenticitate, pentru bucurie, pentru a trai viata plenar. Este posibil pentru ca drumul si calatoria sunt lucruri care merg impreuna, dar de multe ori se pierd din vedere reciproc. De regula, cand suntem direct implicati in ceva, ne este dificil – daca nu imposibil - sa ne detasam de rolul pe care il jucam si de imaginea din interiorul contextului specific in care actionam. In consecinta, riscam sa pierdem imaginea de ansamblu, sensul, directia si contextul. Asa se explica de ce multe evenimente de viata devin pentru cel care le traieste o simpla insiruire de actiuni, sarcini, datorii punctuale, ritualuri sau automatisme. Concentrarea pe sarcina, pe finalizarea celor necesare si mobilizarea energetica pentru a bifa cerintele, ne limiteaza atentia si ne fac sa pierdem din vedere frumusetea calatoriei, procesul in sine si peisajul care ne insoteste. Pierderea e mare si insidioasa. Momente de o frumusete incredibila sunt abordate in fuga, sacrificandu-se trairea autentica a clipei.  Oamenii ajung foarte eficienti, dar devin tot mai putin eficace ca fiinte umane. Se robotizeaza, sau se anesteziaza afectiv, emotional, spiritual. Fast cars, fast food, fast love, fast life, fast death. Eu vin sa previn dezechilibrul intre gandire, simtire si actiune, sau sa asist clientii in reabilitarea starii lor de vitalitate afectata de goana dupa ziua de maine. Prin povestile mele fac intregul sesisizabil la nivelul tuturor simturilor. Observ, surprind, integrez, redau in imagini si in cuvinte povestea fiecaruia. Adeseori contribui in mod semnificativ la definirea unei povesti noi, prin munca de coach ce isi acompaniaza clientul in definirea starii curente, a celei dorite si in monitorizarea dinamica a schimbarii. Dar ceea ce cred ca ma reprezinta este modul in care surprind relatiile, dau ascultare vocilor neauzite ale clientilor, le sustin, le provoc si creez contextele adecvate pentru exprimarea lor creativa, libera, permisiva, ludica, suportiva. Dupa care ancorez experienta traita prin cuvinte si/in imagini.

Ii ajut pe oameni sa se auda si sa se exprime, sa se vada, sa se manifeste. Conversez cu ei, ii intreb, ii ascult, reformulez si pun apoi totul in cuvinte. Inclusiv in cele 1000 de cuvinte neauzite ale fiecarei imagini.

L.P.: De aici numele “Vocile Amaliei”?

A. S.: Sintagma Vocile Amaliei e de pe vremea in care cantam. Am scos CD-ul cu Amalia's Christmas Voices ce contine colinde cantate, fiecare, in feluri si stiluri diferite. Piesele au registre variate. Cel mai bine se simte asta la colindele Ce-ati vazut pastori si la Christmas Pipes.

L.P.: Dar acum, in acest proiect, nu mai canti si nu mai este vorba de muzica. De ce ai pastrat numele?

A.S.: Pentru ca, in esenta, eu sunt aceeasi si fac acelasi lucru: ma exprim in registru larg, amplu. Dar o fac si vizual. [[{"fid":"1733","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]]In fond, e vocea mea care se face auzita. Sau vocile mele. :)

L.P.: Si ce spun ele?

A.S: Vocile mele spun povesti, spun cantece, spun bucurii, spun emotii, spun VIATA, spun se poate, spun vibrez, spun cat de bine e sa fii viu si intreg, sa te joci si sa iasa ceva agreabil, constructiv si energizant din asta!

L.P.: In noile tale proiecte, femeia ocupa un loc central. Ce inseamna Femina Visual Story?

A.S.: Femina Visual Story este rezultatul unei experiente personale si profesionale dezvoltate pe parcursul a 4 ani de calatorii euristice in care m-am descoperit sub multe aspecte pe care le crezusem fie demult apuse, fie inexistente. Pe scurt, am trait in prima persoana experienta surprinderii in forma fotografica a momentelor importante si a diferitelor aspecte ale devenirii mele in perioada de maxima schimbare prin care am trecut dupa divort si dupa retragerea din activitatea antreprenoriala.  O perioada in care, pe de o parte, toate structurile cu care fusesem obisnuita s-au prabusit, lasandu-ma fara nici o directie intr-o lume foarte libera, pe care nu stiam cum sa o abordez si nici dupa ce reguli functioneaza, iar pe de alta parte, am beneficiat de un aport energetic extraordinar, de parca toate barierele lumii mele psihice se ridicasera pana la cer.

Am descoperit ca pot face tot ceea ce imi doresc, ca nu mai e necesar sa imi justific interesele si actiunile, ca nu e necesar sa conving pe nimeni de oportunitatea unei dorinte si ca nu e nevoie ca pasiunile mele sa fie validate de cineva pentru a fi luate in seama. M-am intors la freamatul adolescentei si am facut tot ce mi-a trecut prin cap, dar dorind sa am o retrospectiva si documentand prin fotografie si prin scris trairile, ipostazele, rolurile, oamenii cu care m-am intalnit, locurile pe care le-am frecventat. A fost o perioada in care am inteles de ce se spune ca fiecare atrage ceea ce este, de ce e nevoie de patru anotimpuri de singuratate pentru a te descoperi pe tine, de ce e firesc sa faci greseli pentru a putea deveni intelept prin traire si nu erudit prin lectura. Am intalnit oameni extrem de diferiti fata de cei cu care fusesem obisnuita sa relationez, m-am mutat in zona in care mi-am dorit mereu sa locuiesc, am renuntat la proprietati pentru experiente pe care mi le doream. M-am jucat cu mine, mi-am dat voie sa invat ca pe vremea copilariei, cu indrazneala, curiozitate [[{"fid":"1730","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]]si uimire. Mi-am permis noi roluri, am abordat noi stiluri- vestimentare, culinare, muzicale-, am reluat dansurile, chitara, patinajul, am invatat sa conduc motocicleta. Am intrat in domenii noi, am calatorit mult, nu am blocat nici o ipoteza si nu am redus la tacere nici o voce inainte de a o lasa sa se exprime. Imi aduc aminte cu mare placere ca una dintre persoanele pe care le apreciez si cu care am interactionat in perioada mea de formare ca si coach, m-a intrebat: daca banii nu ar fi o problema, ce ai dori sa faci? Am insiruit intr-o clipita 18 proiecte. Dupa un an, 10 dintre ele erau indeplinite! Printre acestea se numara si calendarul foto si CD-ul pe care le-am produs.

Pe toate aceste experiente personale le am documentate in mii de fotografii, pe care le-am realizat cu ajutorul mai multor fotografi, dintre care unii mi-au fost aproape ani de zile si au crescut din punct de vedere artistic in urma acestei colaborari. Cu ajutorul lor am dat frau liber creativitatii si jocului, mi-am inregistrat momente din viata si am pus in scena in mod  simbolic roluri pe care mi-as fi dorit sa le pot experimenta. Mai in gluma, mai in serios, am fost zana, diva, balerina, gospodina, vecina cea buna, profesoara riguroasa, colega de banca, personaje de poveste sau de romane clasice si am calatorit in timp. Am mii de imagini pe care le revad cu placere deosebita si care imi evoca experiente, sentimente, trairi, senzatii. Mai mult, am integrat-o in aceste imagini si pe mama mea, care a descoperit cu fina uimire ca mai poate fi cocheta si jucausa in mod natural.

Din fata aparatului foto, am trecut apoi in spatele obiectivului si am devenit mai activa in surprinderea momentelor pe care le-am generat in continuare pentru prietenele mele. Desigur ca in toata aceasta devenire a mea am facut apel la tot ce am invatat in anii de psihanaliza si psihodrama, joaca mea a fost un demers copilaresc in sensul naturaletii si energiei genuine, dar nu a fost deloc lipsita de ancorarea in cadrele metodologice ale unor formari profesionale. Prietenele mele au intrat cu mine intr-o lume noua, am calatorit, ne-am jucat, am ras, am fotografiat, am exersat, am trait, am inregistrat si am derulat firul evenimentelor de la o etapa la alta. Si, cu aceasta ocazie, am reintegrat in viata mea viata scenica. Pentru ca a fi fotograf de oameni in devenire inseamna sa fii si regizor si scenograf si psiholog.

Femina Visual Story este un program de definire si dezvoltare a identitatii feminine. [[{"fid":"1732","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"270","width":"180","style":"float: right; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]]Este raspunsul meu la provocarile vietii feminine, pe care il transmit cu convingerea celei care traieste in prima persoana ceea ce promoveaza: autenticitatea este esenta feminitatii, propria frumusete vine din interior, iar valoarea consta in modul unic si inegalabil in care fiecare fiinta este alcatuita. Vreau ca mesajul meu sa ajunga la cat mai multe femei, pentru ca isi vor schimba calitatea vietii si, implicit, calitatea vietii celor cu care interactioneaza.

L.P.: Cum este acum Amalia Savinescu, femeia la 45 de ani?

A.S. Sunt iubita si libera, deci am toate motivele pentru a fi fericita. Iubesc, am responsabilitati domestice, dar si caldura intimitatii statornice. La varsta la care multa lume se considera ajunsa intr-un punct si intr-o forma de expresie care nu mai sunt supuse schimbarilor, eu mi-am pastrat curiozitatea, initiativa, simtul umorului si [[{"fid":"1731","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"255","width":"170","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Amalia Savinescu","title":"Amalia Savinescu","class":"media-element file-default"}}]]spiritul ludic. Candoarea nu imi e straina, fac nazdravanii si adopt perspective surprinzatoare, dau replici neasteptate, am idei nastrusnice si vin cu propuneri de care unii se crucesc, iar altii se amuza... De cele mai multe ori o fac pentru a reincadra pozitiv un punct de vedere, dar si pentru ca stiu ca e mai usor sa previi decat sa vindeci. Fac fata cu dificultate gandirii negative si pesimismului, asa ca mi-am dezvoltat mecanisme de aparare pentru a le tine la distanta. Cred ca celulele mele au nevoie sa fie fericite pentru a fi sanatoase, iar arta de a imbatrani frumos este un obiectiv pe care mi l-am stabilit in urma cu un sfert de secol. Din pricina sau datorita faptului ca manifest o sensibilitate speciala, simt intens si reactionez bogat, in consecinta am zile foarte vesele si zile in care am senzatia ca toata lumea se sprijina pe umerii mei. Memoria mea afectiva e foarte bine dezvoltata,  asa ca tin minte conversatiile cu tatal meu, de prin vremea liceului. Cand dau de greu sau ma simt incoltita, o voce interioara se activeaza si-mi aduce in atentie cate un citat din clasicii sai favoriti, filosofi ori romancieri. Heraclit, Voltaire si Kant  imi amintesc ca totul e trecator, ca pentru a sta de vorba corespunzator este necesar sa avem o intelegere comuna a termenilor si ca armonia individului e data de intalnirea dintre seninul cerului instelat deasupra-i si forta universului sau interior. Muncesc mult, incerc, experimentez, slefuiesc, ma plictisesc rapid de tot ce devine rutina si automatism. Gasesc o satisfactie deosebita in a duce lucrurile la bun sfarsit,  imi place sa imi onorez promisiunile si sa simt ca am un rost pe lume. Iata de ce, pentru a ma incadra in termene, scriu aceste randuri la ora doua dimineata, in masina, in drum spre mare. Astazi este ziua de nastere a bunei mele prietene, Mihaela. Mergem sa vedem rasaritul la tarm si sa documentam fotografic momentul. Cred ca nimic nu poate fi mai frumos decat sa iti intampini zorii zilei fara obstacole... Clipe de poveste.