fbpx CURS ACREDITAT ANC – MANAGER PROIECT | Learning Network Mergi la conţinutul principal

CURS ACREDITAT ANC – MANAGER PROIECT

Trainer
Categorie
Project Management
Tip eveniment
Curs Open/Deschis
Curs In House
Data si locatie
Cere program personalizat:

 

Participând la acest curs vei putea învaţa cum să-ţi măreşti şansele pentru a-ţi fi finanţat proiectul, precum şi tips & triks pentru implementarea acestuia. Trainingul se desfăşoară pe baza metodei învăţarii experienţiale, astfel încât 70% din timp va fi alocat aplicaţiilor, partea practica a cursului, iar restul de 30% va fi alocat asimilării de cunoştinţe. Lucrul în echipă va sta la baza acestor aplicaţii, cursanţii vor fi grupaţi în echipe care vor lucra împreună pe întreaga durată a cursului, la elaborarea unui proiect.

Cursul “Manager proiect” este un curs de specializare cu certificare ANC, fost CNFPA (Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării).

Obiectivul cursului este de a pregăti persoane pentru ocupaţia de Manager proiect (cod COR 242101, cod COR vechi 241919). Obtinerea certificării va da dreptul absolvenţilor de a practica meseria de Manager Proiect.

Abilităţi dobândite:

  • Dezvoltarea abilităţilor de planificare, organizare, coordonare a elementelor componente ale unui proiect
  • Dezvoltarea abilităţii de a identifica corect o problema, de a dezvolta o idee de proiect şi de a o încadra într-un Program Operaţional în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile din Fonduri Structurale
  • Creşterea performanţelor în domeniul managementului de proiect prin capacitate sporită de a răspunde în timp optim provocărilor apărute pe parcursul implementarii proiectului
  • Creşterea capacităţii de a înţelege şi de a răspunde cerinţelor clientului / beneficiarilor proiectului
  • Familiarizarea cu lucrul în echipă si lucrul sub presiunea timpului
  • Dezvoltarea de abilităţi necesare evaluarii şi monitorizăarii unui proiect
  • Utilizarea/completarea corectă a a documentelor necesare accesării fondurilor structurale
  • Imbunătăţirea abilităţilor de coordonare a diferitelor tipuri de resurse (umane, financiare, de timp) implicate de un proiect
  • Imbunătăţirea capacităţii de gestionare a relaţiilor de parteneriat din cadrul proiectelor derulate, inclusiv a relaţiei cu Finanţatorul, îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare şi evaluare a proiectelor şi, implicit, creşterea nivelului calitativ al produsului final oferit clientului.

Cui se adresează cursul?

Trainingul se adresează tuturor celor care doresc sa acumuleze cunoţtinţe si abilităţi în domeniul managementului de proiect. În special, trainingul se va axa pe conceperea şi implementarea proiectelor finanţate atât din domeniul public cat si din cel privat. Cursul va trata modalităţile de redactare a unui proiect şi mai ales tehnicile managerilor de a asigura un bun control asupra proiectelor.

Se vor folosi ca studii de caz diverse proiecte care au obţinut finanţare şi ale căror rezultate au fost pe măsura aşteptărilor.

Structura trainingului

  • Prezentare proiecte de succes
  • Posibilităţi de finanţare a proiectelor
  • Definire concepte
  • Conţinutul unui proiect: scop; obiective; activităţi; grupuri ţintă; rezultate; buget; indicatori; monitorizare; evaluare
  • Planificarea unui proiect
  • Contractarea şi subcontractarea – achiziţiile publice
  • Structura contractului de finanţare
  • Resursele umane ale proiectului
  • Planul/orarul activităţilor proiectului
  • Bugetul proiectului
  • Monitorizarea, raportarea şi evaluarea proiectului
  • Responsabilităţi manager proiect
  • Implementarea unui proiect
  • Ciclul managementului de proiect
  • Echipa proiectului
  • Managementul riscului
  • Managementul timpului

 

Data si locatie
Cere program personalizat:
?