Curs Puterea Intuiției în Management
De ce să participi?
Teoria alegerii raționale este fundamentul implicit pe care s-au dezvoltat abordările actuale de management. În acest cadru de gândire, managerii sunt bine informați, analitici și consecvenți, dispun de timp și de o multitudine de metode de optimizare a deciziei. Practicienii știu însă că realitatea este foarte departe de această imagine simplificată deformator. Pentru că timpul nu este suficient, informația nu este disponibilă sau este în exces, sau pur și simplu nu merită efortul, managerii apelează foarte frecvent la intuițiile inspirate de experiență. De asemenea, sunt frecvente și situațiile când în locul unor calcule și analize formale sunt preferate unele scheme simple și rapide de rezolvare a problemelor numite euristici. De cele mai multe ori acestea dau rezultate suficient de bune, însă uneori generează erorile sistematice numite biasuri. Se spune că într-o negociere este foarte importantă suma de la care se pornește (i.e., euristica ancorării). Această ‘ancoră’ este uneori la fel de importantă precum valoarea obiectului negocierii și poate produce distorsiuni majore ale percepției privind prețul corect al bunului sau serviciului (i.e., diferența dintre prețul corect și prețul obținut este ‘biasul ancorării’). Există aproximativ 200 de astfel de erori documentate în literatura de specialitate, dar cele mai multe dintre ele rămân necunoscute pentru că se întâmplă în nonconștient.
Cei mai mulți manageri au simțit la un moment dat, fără a putea explica convingător de ce, că o anumită decizie este corectă, că o investiție va aduce profit sau că un angajat se va dovedi valoros. Intuiția este însă un fel de ”cutie neagră” despre care nu știm cum funcționează, dar de la care așteptăm rezultate extraordinare. Starea aceasta de fapt trebuie să se schimbe. Au fost acordate două premii Nobel (Kahneman, 2002; Thaler, 2017) pentru studii care au vizat aplicații ale intuiției, iar comunitatea de business din România trebuie să fie la curent cu ultimele descoperiri din acest domeniu.
Am conceput acest curs pentru ca d-voastră să beneficiați de o sinteză a celor mai bune rezultate ale cercetării științifice, într-o variantă accesibilă și interactivă. Mecanismele de funcționare ale intuiției sunt în mare parte cunoscute în comunitatea științifică (Stăm pe umerii uriașilor!), iar înțelegerea lor deschide drumul către valorificarea la un nivel superior a potențialului minții umane. Da, intuiția poate genera rezultate extraordinare, dar poate conduce de multe ori și la decizii eronate cu consecințe semnificative. Stă în puterea noastră să le cultivăm pe primele și să le evităm pe cele din urmă.
Cursul se adresează
Managerilor de nivel middle și top ai companiilor / instituțiilor.
Obiective curs si beneficii pentru participanti
- Înțelegerea adecvată a mecanismelor intuiției;
- Recunoașterea condițiilor de validitate ale intuițiilor în activitatea managerială;
- Proiectarea unor medii profesionale favorabile dezvoltării intuiției;
- Recunoașterea celor mai frecvente erori sistematice (biasuri) care apar în activitatea managerială;
- Utilizarea adecvată a unor tehnici de debiasare (diminuarea erorilor sistematice) a deciziei de business;
- Proiectarea unor arhitecturi decizionale care valorifică intuițiile angajaților și clienților
Agenda detaliata
-Studii de caz. Reușitele și eșecurile intuiției. Valorificarea potențialului.
-Diagnoza înclinației către gândirea intuitivă / analitică utilizând instrumente acceptate la nivel internațional
-Scurt istoric al cercetărilor focalizate pe intuiție
-Modelul dual al funcționării minții umane
-Modelul deciziei intuitive propus de Gary Klein
-Scheme rapide (euristici) și erori sistematice (biasuri) în activitatea managerială
- Biasul confirmării
- Biasul ancorării
- Efectul de încadrare
- Biasul disponibilității
- Optimismul nerealist
- Falsa superioritate
- Iluzia controlului
- Efectul costului scufundat
- Aversiunea față de pierdere
- Biasul normalității
- Iluzia sfârșitului istoriei
-Educarea intuiției. Lucru în echipe și individual pe studii de caz. Harta perceptuală. Exemple personale.
-Strategii de debiasare. Exemple din piață.
-Echipa de ghionturi (nudge) sau cum poate fi valorificată într-un mod inteligent cunoașterea obținută la curs
-Limitele cercetărilor focalizate pe intuiție
Tariful include:
- livrare curs 2 zile, 09-17;
- suport de curs, materiale, diploma de participare
Cursul are o structură modulară astfel încât, la cerere, poate fi personalizat în funcție de cerințe și susținut in-house.
- prin telefon: 0770.414.202
- prin e-mail: [email protected]