fbpx Analiză financiară EXEC-EDU | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Analiză financiară EXEC-EDU

Categorie
Finante
Tip eveniment
Curs Open/Deschis
Curs In House
Nivel
Intermediar
Data si locatie
Cere program personalizat:

 

Cursul se adresează profesioniștilor finanțiști care doresc să își aprofundeze și consolideze cunoștințele din domeniul analizei financiare, seturile de indicatori financiari care stau la baza analizei economico-financiare, elementele legate de creșterea sănătoasă a afacerii și ciclul investiție-exploatare sau care au nevoie să să identifice zone riscante ale afacerii.

 

Ce urmărim în cursul de analiză financiară:

  • evaluarea corectă a consecinţelor tranzacţiilor desfăşurate de companie (în termeni financiar-contabili).
  • înțelegerea relațiilor dintre activităţi, resurse şi situaţiile financiare ale companiei.
  • interpretarea și evaluarea corectă a conţinutului rapoartelor financiare şi indicatorilor financiari.
  • abordarea principalelor concepte financiar-contabile, parcurgându-le într-un format accesibil, cu ajutorul unor exemple din diverse domenii relevante.
  • abordarea graduală a tematicii (complex/ simplu, abstract/ concret).
  • ancorarea în universul strategic și operational al afacerii.
  • auto-evaluarea facilă a cunoștințelor.
  • practică în cadru securizat de învățare.

 

Ce vei obține după cursul de analiză financiară:

  • Înțelegerea modului de elaborare și interpretare corectă a analizelor financiare
  • Posibilitatea practică de obținere a informațiilor necesare
  • Interpretarea informațiilor în diferite cazuri practice
  • Identificarea intențiilor de manipulare a acestor indicatori 

 

Agenda de curs Analiză Financiară:

  • Interpretarea situațiilor financiare ale unei companii
  • Consolidarea cunoștințelor cu privire la situațiile financiare ale unei companii
  • Dinamica bilanț – cont de profit și pierdere – cashflow și contabilitatea creativă
  • Analiza situațiilor financiare prin intermediul indicatorilor financiari
  • Analiza situaţiilor financiare (venituri, cheltuieli, creanţe, datorii, încasări şi plăți)
  • Analiza financiară în procesele de planificare, bugetare și control
  • Echilibrul financiar al unei companii și creșterea organică
  • Indicatori de creștere
  • Gestiunea activității de exploatare și finanțarea afacerii
  • Sursele creșterii organice – metode de analiză non-financiară
  • Analiza SWOT
  • Analiza financiară și principiul VBM (value based management)
  • The Balance Scorecard - cele 4 dimensiuni de analiză și decizie

 

Acest curs poate fi livrat și in-house (personalizat pentru o grupă de participanți din compania ta).

 

Unde Bucuresti,  MyHive Conference Center – Str. Tipografilor 11-15
Durată – 2 sesiuni între 9:30 și 16:30

Data si locatie
Cere program personalizat: