fbpx Paul Adrian Costin | Learning Network Mergi la conţinutul principal


Paul Adrian Costin

Senior Trainer & Consultant

Paul și-a dedicat timp consistent pregătirii în 3 dintre cele mai apreciate Universități din țară: Universitatea Politehnică București (Diplomă de Inginer), Academia de Studii Economice din București (Diploma de Master în Dezvoltarea Economică a Întreprinderii) și Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca (perfecționare în Optimizarea Performanței Profesionale prin Consultanță și Coaching Cognitiv – Comportamental , noțiuni avansate).

Aceste studii sunt completate de titlul de MBA – emis de Ministerul Francez pentru Învățământ Superior și Cercetare, obținut în urma absolvirii cursurilor” Conservatoire National des Arts et Metiers.

Paul este coach, trainer, consultant cu peste 25 de ani de experiență profesională.

Este membru asociat al Asociației Române pentru Coaching și membru fondator al școlii ”COACH pentru campioni”.

De peste 5 ani face coaching cu antreprenori, leaderi, manageri, echipe funcționale, OAMENI care au identificat SCHIMBAREA și HOTĂRAREA de a acționa în sensul reușitei.