Bogdan Serbanescu si parcursul sau sinuos spre freelancing si succes

La 60 de ani este din nou student si are multe planuri de viitor, toate legate de invatare si dezvoltare. Trainer, coach, consultant, supervisor, certificat in NLP si Analiza Tranzactionala, Bogdan Serbanescu este un nume foarte cunoscut in lumea profesionistilor din Romania, si nu numai. Un nume pe care si l-a cladit singur, invatand in permanenta, muncind si pastrandu-si coloana vertebrala. Nu este un interviu asa cum v-ati obsinuit, ci este povestea unui om care si-a construit o cariera in jurul pasiunii pentru oameni si pentru dezvoltarea lor. Iar atunci cand a simtit ca acolo unde se gaseste nu mai este folositor, s-a dat la o parte si a cautat alte modalitati prin care sa isi aduca contributia si sa faca diferenta. Pe langa parcursul sau profesional si personal, Bogdan Serbanescu a vorbit, deschis, si despre mentalitatea intalnita in organizatiile din Romania, despre aspectele pozitive si negative din realitatea romaneasca atunci cand vine vorba de training si coaching:

Luiza Pirvulescu: Spuneti ca ultimii 35-40 de ani din viata dvs au avut un parcurs “sinuos”, plin de cotituri, de schimbari. Ne puteti povesti pe scurt, pe unde v-a purtat acest drum?

Bogdan Serbanescu: Ar fi, de fapt, 2 parcursuri, la fel de sinuoase amandoua: cel de pregatire, propriu-zisa, si cel al meseriilor avute. Le voi povesti separat, pentru a le putea evidentia.

Totul a inceput cand am ales, din lene, sa fac facultatea de limbi straine, specializarea engleza-franceza.. Recunosc, cu mana pe inima, ca aceasta a fost motivatia mea in alegerea facultatii! Cunosteam, deja, la perfectie ambele limbi si am crezut ca asa o sa scap de invatat in facultate. M-am inselat, insa. Am avut de invatat pe rupte, dar era prea tarziu sa mai dau inapoi! Apoi,dupa mai multi ani, dupa ce a trecut perioada comunista, am ajuns sa lucrez la UNESCO iar secretarul general de acolo, un moldovean extraordinar, m-a intrebat la un moment dat, daca n-as vrea sa fac un doctorat in pedagogie. Am respins din start ideea. “Eu?! Eu, care am avut nota 5 la pedagogie?! Eu care urasc pedagogia? Cum sa fac eu un doctorat? In niciun caz!”. A tacut omul din gura, linistit, dar mi-a dat o carte in engleza si mi-a spus ca nu are timp sa o citeasca, dar ma roaga sa o citesc eu si sa ii fac o recenzie.  Nu mai imi amintesc titlul, dar era ceva despre interculturalitate in educatie. Apoi mi-a mai dat inca una, si inca una, iar dupa 4 luni de zile m-am dus la el si i-am spus ca m-am razgandit si as vrea sa fac un doctorat in Stiintele Educatiei. Si asa am ajuns sa fac doctoratul in Pedagogie... Si asa a venit si a doua specializare.

Apoi, m-am apucat de NLP si Analiza Tranzactionala. Am facut cursul de NLP Practitioner, tinut pentru prima data in Romania de Julie Hay si acolo am avut, pentru prima data, contactul cu Analiza Tranzactionala. Asta s-a intamplat atunci cand Julie, dupa primele 3-400 de intrebari ale mele, toate incepand cu “de ce..”, s-a plictisit si mi-a spus “stii ce, noi aici facem NLP, noi aici vedem CUM faci ca sa se intample. Ca sa afli DE CE se intampla, trebuie sa citesti Analiza Tranzactionala.” Dupa ce am avut primul contact cu AT, mi-a placut atat de mult incat m-am apucat serios de pregatire in acest domeniu. Iar asta dureaza de foarte multi ani. M-am axat in mod special pe comportament organizational.

Intre timp, am facut si cursul de formare in Coaching cu Alain Cardon. Am fost printre primii 2-3 din tara care am obtinut ACC (Associated Certified Coach) din partea ICF (International Coaching Federation).

Dupa care am obtinut Master Practitioner in NLP, apoi nivelul II in AT, iar acum ma pregatesc de nivelul III, si ultimul in AT. Am facut, intre timp, si un masterat in psihologie, in medierea conflictelor.

Acum, sunt student in anul II la Facultatea de Psihologie. De nevoie.. Deoarece, desi nivelul la care am ajuns in analiza tranzactionala imi certifica international abilitatile si dreptul de a face training, de a sustine astfel de programe si de a semna diplome, Colegiul Psihologilor din Romania refuza sa imi recunoasca aceasta certificare si sa imi acorde credite deoarece..nu am facultatea de psihologie. In mod paradoxal, trainerii straini care nu au facultate de psihologie si vin sa sustina training-uri in Romania, primesc, insa creditele.. Mi s-a spus sa ma duc si eu in strainatate si sa vin in vizita in Romania si atunci primesc si eu credite.. M-am enervat cumplit, evident, si m-am inscris la Facultatea de Psihologie.

In ceea ce priveste traseul meu din punct de vedere al locurilor de munca, dupa ce am terminat facultatea am mancat cu drag si spor creta timp de un an de zile ca profesor la tara, intr-un viitor oras al patriei noastre, comuna Pastraveni, judetul Neamt. In acest timp am plans pe umerii tuturor prietenilor, rudelor si cunostintelor sa ma ajute sa obtin o negatie. Am reusit sa o obtin dupa un an de zile si am ajuns traducator intr-un institut. Aici am vegetat cu liniste si cu multa satisfactie pana dupa anii ’90 cand s-a deschis o oportunitate de a lucra in Ministerul Culturii. M-am angajat aici la departamentul de Relatii Internationale care se numea, pe vremea aceea, Dialog Cultural International. Am stat acolo un timp, dupa care m-am mutat la Biroul de Presa si am fost Seful acestui Birou, apoi purtator de cuvant al Ministrului Culturii de atunci, insa nu pentru mult timp deoarece a aparut o deschidere  la UNESCO Romania. Nici aici nu am stat foarte mult timp. Am simitit doar ca mi-au facut capul mare, m-au ametit, asa ca am plecat la Parlament. Da, se pare ca am o candoare, o naivitate de care nu scap si de care, de fapt nici nu vreau sa scap, aceea ca eu cred in corectitudinea oamenilor. Evident ca, dupa foarte putin timp, am fost nevoit sa plec din Parlament..

In cele din urma am ajuns in BCR, ca traducator, adica meseria mea de baza de dinainte de ’89. Eram deja doctorand, iar training-ul in BCR, ca de altfel in majoritatea bancilor, tine de departamentul de resurse umane. Directorul de HR de atunci, un om extraordinar, cand a aflat ca am un doctorat in Pedagogie, ca stiu sa fac training si stau sa traduc hartii, a spus ca asta pot sa faca si altii si ca eu ar trebui sa ma ocup de partea de training. Asa am ajuns trainer in BCR.

L.P.: De ce ati decis sa plecati renuntati la jobul pe care il aveati de multi ani intr-o banca de renume?

B.S.: Au fost mai multe motive. In primul rand faptul ca, intr-un fel gandirea corporatista s a schimbat si s-a schimbat in rau. In cea mai mare perioada in care am lucrat in banca se punea un accent foarte mare pe training, pe dezvoltarea personalului inclusiv pe partea de soft, de dezvoltare ca si indivizi, de crestere a abilitatilor de comunicare, de management, de gestionare a situatiilor. In ultima perioada, insa, acest aspect disparuse aproape in totalitate, iar noi, trainerii pur si simplu plimbam hartii si nu mai tineam training-uri. Accentul a inceput sa cada pe programele de dezvoltare care tineau strict de meserie: contabilitate, vanzare, programele de calculator etc.

Apoi, a mai fost un alt motiv care m-a deranjat: directorii diverselor directii cu care lucram cereau training-uri fara sa faca nicio analiza clara asupra nevoilor angajatilor iar, ulterior, cand aceste training-uri cerute de ei evident, nu aveau niciun efect, vina cadea pe traineri.. Eram pe post de tapi ispasitori iar asta m-a impins la limita rabdarii. Pur si simplu nu mai imi placea, desi timp de 13-14 ani am mers cu placere la munca pentru ca faceam ceea ce imi placea.

L.P.: Nu v-a fost frica? Ati dat siguranta unui loc de munca pentru nesiguranta existenta pe piata de training si dezvoltare din Romania si din Bucuresti, in mod special.

B.S.: Intr-adevar, ai dreptate, dar cu ce pret pastram acea siguranta? Cu stres? Cu frustrari? Pentru ce trebuia sa indur toate acestea si sa imi distrug ultimii ani de activitate? Nu, nu mi-a fost frica. Plus ca decizia a coincis si cu o oportunitate deosebita de a face parte dintr-o echipa internationala de traineri din Anglia, Romania, Noua Zeelanda, Elvetia si Franta care sa tinem cursuri de analiza si diagnoza organizationala prin AT cam prin toata Europa, pentru moment, si, in scurt timp, ne vom extinde si in afara. Daca ramaneam in banca ar fi trebuit sa renunt la aceasta oportunitate deoarece nu as mai fi avut timpul necesar.

L.P.: Cum simtiti aceasta experienta?

B.S.: Este extraordinara si provocatoare. Pentru mine, intalnirea cu alte culturi este de nedescris. Acum astept cu interes ca anul acesta sau anul viitor sa intram pe piata Chinei. De abia astept! Trepidez numai la ideea ca voi avea sansa sa predau in China, sa simt cu adevarat ce inseamna impact cultural, diferente culturale.

L.P.: Ati gasit o alta mentalitate, un alt mediu in organizatiile in care ati lucrat in acest nou proiect?

B.S.: Da. Cel putin in organizatiile cu care am lucrat eu, la nivelul de head-office. Poate ca nu i-a afectat criza atat de tare sau poate au avut o alta atitudine decat la noi in tara, cert este ca acolo nu s-a intamplat ca la noi cand, speriati ca vine criza, primele lucruri pe care le-am taiat de pe lista pentru a face economie au fost agrafele de birou si pixurile, iar apoi training-urile, evident! Managerii din afara au inteles ca agrafele si pixurile oricum nu reprezinta o risipa atat de mare, iar training-ul in niciun caz nu se taie deoarece poate fi o metoda de imbunatatire a situatiei. Ne-au fost cerute sa tinem multe training-uri de soft skills, deoarece se pleaca de la premiza ca imbunatatind individul, rezultatele vor veni de la sine. Ne axam foarte mult acolo pe interactiune, pe comunicare, pe procese de grup, pe leadership si management. Iar in ceea ce priveste analiza organizationala, o facem din punct de vedere al structurii pentru a identifica posibilele puncte de insertie a interventiilor de schimbare.

In plus, ce nu am gasit in Europa civilizata, sa ii spunem, iar in Romania inca mai intalnim, este extazul in fata a tot ce vine “din afara”, din Vest in mod special. Noi gandim mereu ca este mai bun ce vine de acolo decat ce avem noi, si ca produse, si ca oameni. Probabil acestea sunt, inca, urme ale mentalitatii din perioada comunismului.

A, si mai este un aspect greu de schimbat in Romania. Am lansat, impreuna cu Psychological Intelligence Ltd (UK) si Middlesex University (UK), singurul program de Master of Science in Organizational Development. In mod paradoxal, insa, nu il pot sustine in Romania, deoarece este prea scump.  Feedback-ul primit aici a fost ca, la banii acestia, poti face 5 masterate in Romania. Costa, intr-adevar, la nivelul unui masterat in strainatate, dar are avantajul de a economisi costurile de intretinere pe care le-ai plati ca sa mergi intr-o alta tara sa sustii un astfel de program, iar o diploma de masterat din Romania nu iti deschide portile pietei muncii in strainatate, asa cum o poate face una din Marea Britanie. Am, insa, foarte mult succes cu acest program in Rusia. Cu toate acestea, am un sentiment de regret ca nu pot sa sustin acest program in tara mea si trebuie sa il predau strainilor.

L.P. Ati fost inclusiv in Africa. Cum a fost aceasta experienta?

B.S.: Da, am stat aproximativ o luna in Africa de Sud, tot prin intermediul grupului de AT. Bine, scopul principal a fost o conferinta mondiala de AT in cadrul careia am sustinut un workshop. Dar, am profitat de ocazie si am mers sa vizitez si niste organizatii de acolo. Seamana foarte putin cu ce este la noi. Se apropie mult mai mult de gandirea corporatiilor mici unde se crede ca daca reusesti sa faci oameni sa munceasca cu placere- pentru ca pasiune e mult spus-, atunci rezultatele vin de la sine.

L.P.:Credeti ca v-a schimbat cumva aceasta perioada petrecuta intr-o corporatie- ma refer la perioada in care ati fost angajat in BCR?

B.S.: Intr-un fel, da. Pana am inceput sa lucrez acolo, acceptam ideea de lucruri mai vagi,deadline-uri mai flexibile, un ritm nu foarte rapid, o atmosfera mai calma, mai linistita. In corporatie a trebuit sa ma structurez mult mai bine, sa invat sa stabilesc obiective si deadeline-uri rezonabile pe care sa le respect si m-am lovit mult mai puternic de ideea responsabilizarii. Toate acestea mi-au placut foarte mult. A trebuit sa invat sa coordonez mai multi oameni, sa imi impart lucrurile, sa gandesc mult mai rece si mai rational la ce si cum am de facut. In acelasi timp, in corporatie am avut o experienta mai putin placuta cu oamenii. Erau mult mai reci, mai rai, mai individualisti.

L.P.: Cum v-au schimbat, apoi, NLP-ul si Analiza Tranzactionala?

B.S.: NLP-ul nu m-a schimbat. In schimb, AT da. Sa va spun de ce nu m-am schimbat prin NLP. Acesta este un toolbox extraordinar, cel mai bun de pana acum, pentru a face lucrurile sa se intample. Cu NLP esti ca un muncitor care are un tablou de comanda cu multe butoane, care stie ca daca vrei sa se intampla actiunea A, apesi pe butonul rosu, daca vrei sa se intample actiunea B, apesi pe butonul verde si tot asa. Dar DE CE se intampla lucrurile acelea, habar n-ai! NLP ul nu studiaza motivele pentru care lucrurile se intampla, ci CE trebuie sa faci ca sa se intample. Eu consider ca NLP-ul este o colectie de tehnici de comunicare extraordinara: cum poti sa faci ca sa iti transmiti mesajul catre celalalt, incluzand aici si manipularea.

In schimb, AT ma obliga sa ma autoanalizez in permanenta pentru a ma dezvolta. Este absolut necesar sa te dezvolti, mai intai tu, pentru ca apoi sa il poti ajuti si pe celalalt sa creasca, daca putem spune asa. AT imi permite sa inteleg comportamentul celuilalt si imi ofera si instrumentele necesare sa il ajut sa isi imbunatateasca acest comportament.

L.P.: Cand ati inceput sa patrundeti mai mult in profunzimea umana, prin Analiza Tranzactionala, in mod special, nu v-ati speriat putin de ceea ce ati descoperit?

B.S.: Nu, deoarece valoarea fundamentala a AT, pe care, recunoasc, mi-a luat cativa ani buni pana am reusit sa o inteleg si sa mi-o insusesc, este ca toti oamenii sunt ok. Cand am dat primul examen in AT invatasem ca un papagal textul cu “toti oamenii sunt ok”, insa nu il interiorizasem, nu il acceptam. Am intrebat-o atunci pe Julie Hay cum pot sa cred ca toti oamenii sunt ok cand vedem in jurul nostru ca exista tot felul de oameni care omoara, violeaza, sunt violenti fata de copii sau animale etc. Cum pot eu sa ii consider ok pe acestia? Iar Julie mi-a spus, zambind, sa mai repet o data valoarea de baza a analizei tranzactionale, dar in intregime. Am recitat-o, din nou: toti oamenii sunt ok, eu pot sa nu fiu de acord cu comportamentele lor, dar ei au valoare intrinseca. In acel moment am inteles ca toate acele manifestari sunt comportamente cu care eu pot sa nu fiu de acord, sa doresc, sau nu, sa le schimb, sa le imbunatatesc, dar ei au valoare pentru ca sunt oameni care gandesc si simt. In momentul in care am reusit sa imi asum aceasta valoare, sa o interiorizez, nu am mai avut surprize. Asta nu inseamna, insa, ca sunt de acord cu toata lumea. Departe de mine acest gand. Dar ii accept asa cum sunt, cu bune si rele.

L.P.: Dintre toate instrumentele si tehnicile invatate, ce aspecte va atrag cel mai mult? Unde va place sa le aplicati cel mai mult?

B.S.: Imi place sa lucrez cu oamenii pe probleme umane. Lucrand cu organizatii, nu lucrezi cu astfel de probleme, cel putin din experienta mea. Majoritatea problemelor sunt despre cum sa accelereze productia sau cum sa rezolv cat mai repede o situatie anume. Nu discuti, efectiv, cu omul si cu problemele existente in relatiile interumane, ci discuti cu “problemele organizatiei”. De aceea, eu prefer, foarte mult, partea asa-zisa de Life coaching, de soft skills. Am o viziune ciudata, atunci cand vine vorba de atitudinea directorilor, managerilor in fata acestor aspecte de social skills, de soft skills: in clipa in care sunt numiti directori, li se inmoaie fontanela, li se pune o palnie in cap prin care Dumnezeu le toarna toate cunostintele de care au nevoie; ei nu mai au nevoie sa invete nimic deoarece stiu deja tot. Este un fenomen general si la noi, dar si in afara, desi intr-o proportie diferita.

L.P.: Cum este sa fiti, din nou, student? S-a schimbat ceva?

B.S.: Absolut nimic. Cu parere de rau, spun asta, exista acelasi gen de pretentii. Este chiar mai rau, din punct de vedere al prezentei la cursuri, al interesului si motivatiei studentilor, dar si a gradului de exigenta al profesorilor. Intr-adevar, acestia din urma sunt constienti ca majoritatea studentilor lucreaza ca sa se poata intretina si nu pot sa faca fata si serviciului si cursurilor la facultate, tocmai de aceea au, probabil pretentii putin mai mici decat, poate, mi-ar placea mie.

In rest, ma distreaza atitudinea colegilor mei, studenti, care ma trateaza foarte formal, desi, intre ei exista alte relatii. :)

L.P.: Nu va puteti opri din invatat? :)

B.S.: Probabil ca acesta este modul meu de a lupta impotriva Alzheimerului- cum imi place mie sa spun.:)  Insa, in realitate, invat pentru ca, pur si simplu, imi place. Si nu intentionez sa ma opresc asa curand. Desi, recunosc ca, de doua ori pe an, cand trebuie sa dau examenele la facultate, nu imi convine si devin carcotas deoarece sunt materii care imi plac si ma intereseaza, si materii care nu ma atrag deloc..

L.P.: In final, spune-ti-mi, va rog, cum vedeti evolutia training-ului si a coaching-ului in tara noastra, deoarece, mult timp, toata lumea putea face training, iar ulterior, toata lumea face si coaching.

B.S.: In ceea ce priveste coachingul, lucrurile evolueaza spre bine deoarece au inceput sa se cearna, sa se selecteze cei buni de pseudo-coachi. Si organizatiile au inceput sa invete ce e este aia coaching si nu mai accepta orice. Piata se curata. Din pacate, nu acelasi lucru se intampla in privinta training-ului. Din ce am vazut in Romania, din toti trainerii pe care ii cunosc, si sunt suficient de multi la numar, doar pe un procent foarte mic pot sa ii numesc cu adevarat traineri foarte buni. In rest, sunt niste oameni care isi fac meseria si atat. Nu stralucesc. In plus, este destul de greu sa mai patrunzi acum pe aceasta piata deoarece, pe de o parte, firmele mari au facut monopol si este greu sa ii dai la o parte. Pe de alta parte, odata cu criza, organizatiile au taiat foarte mult din bugetul pentru training.