fbpx Ce competențe sunt necesare unui bun manager? | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Ce competențe sunt necesare unui bun manager?

Dacă aș face azi un sondaj printre apropriați și aș întreba care este principala compentență pe care un manager trebuie să o aibă, cred că aș primi tot atâtea păreri câte persoane aș întreba. Dacă aș cere să fie enumerate 3 competențe – probabil s-ar repeta unele, dar în continuare răspunsurile ar fi multe.

 

Managementul nu este doar o simplă sarcină. Ca să fii manager este nevoie de cunoștințe și experiență. Acest lucru explică și nevoia de ierarhie a organizațiilor, de structură. Dacă ne uităm la organizațiile mari vom observa o întreagă piramidă de management și este un lucru bun pentru că astfel oameni cu abilități, cunoștințe și experiențe adecvate pot genera rezultate ca manageri, la orice nivel.

Ce sunt abilitățile manageriale?

În câteva cuvinte sunt acele competente pe care o persoană trebuie să le aibă pentru a îndepli diverse activități specifice managementului. Sunt abilități care pot fi învățate și practicate. Când vorbesc despre competențe manageriale mă refer la acele abilități prin care managerul menține un grad înalt de eficiență a sa și a echipei în rezolvarea activităților zilnice.

Robert Kats indentifică trei tipuri de competențe esențiale în procesul de management:

  • competențe tehnice
  • competențe conceptuale
  • competențe sau abilități interpersonale

Competențele tehnice

Când spun competențe tehnice nu mă refer la competențe legate de tehnologie. Ci la acel set de competențe care permit managerului să ajungă la rezultate. În funcție de domeniul său de activitate acestea pot fi competențe legate de: vânzări, design, product development, marketing, etc.

Abilitățile tehnice sunt foarte importante pentru prima linie de manager pentru că ei susțin echipa în realizarea obiectivelor. Pe măsură ce vizezi poziții mai înalte de management, abilitățile tehnice își pierd din importanță.

Competențele conceptuale

Ele țin de o manieră de a gândi, de la capacitatea de analiză și diagnoză la cea de predicție. Un business are mai multe elemente sau funcții (vânzări, marketing, finanțe, producție, etc). Toate aceste funcții au obiective, care câteodată pot fi chiar și în opoziție. Competențele conceptuale îi ajută pe manageri să înțeleagă obiectivele dincolo de cele ale departamentului propriu și astfel pot lua decizii care vor duce la îndeplinirea obiectivului de business.

Abilitățile conceptuale sunt vitale pentru top manageri și mai puțin critice pentru middle-management și cu o prioritate mai mică pentru first-time manageri. Dacă vizezi o carieră în management vei observa că pe măsură ce avansezi ele devin din ce în ce mai importante.

Competențele interpersonale

Pentru că una dintre sarcinile zilnice ale managerului este să lucreze cu alți oameni, competențele interpersonale sunt competențe cheie. Ele sunt abilitățile de leadership și motivare a oamenilor și au un rol important în atingerea obiectivelor. Sunt esențiale la orice nivel de management.

Managementul are nevoie de mai multe competențe.

Ce am enumerat mai sus sunt abilități importante pentru succesul procesului de management și au mai degrabă un rol teoretic, care te ajută să înțelegi cerințele la fiecare nivel de carieră.

Managementul este o activitate complexă și putem identifica și alte competențe necesare:

Să luăm exemplul abilităților de control. Controlul nu poate fi o abilitate, ci mai degrabă un proces sau una dintre funcțiile manageriale. Managerii își controlează angajații prin abilitățile lor manageriale interpersonale pe care le-am descris deja. Alte abilități suplimentare pe care le găsesc în teorie sunt abilitățile de luare a deciziilor. Din nou, luarea deciziilor este un proces și nu abilitate. Când vom avea abilități conceptuale, vom lua o decizie mai bună. Mai mult, atunci când avem abilități tehnice, vom lua o decizie tehnică mai bună. Cred că abilitățile primare de care vor avea nevoie toți managerii sunt abilități explicate ca abilități manageriale tehnice, conceptuale și interpersonale.

În final, vreau să observăm ceva despre competențele manageriale: competențe de management mai bune vor produce o energie potențială considerabilă cu impact fantastic în rezultatele de business dorite.

Companie
Categorie
clementina-anghelache-2023
Publisher

Clementina Anghelache este antreprenor în dezvoltare personală, learning facilitator, autor și Ontological Coaching Practitioner cu peste 15 ani... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.