Managementul schimbarii
Public tinta:
Cursul se adresează tuturor celor care doresc să înţeleagă complexitatea procesului de schimbare şi să accepte faptul că schimbarea este factorul cheie de dezvoltare, atât la nivel personal, cât şi organizaţional.
Abilitati si competente:
- planificarea unui proces de schimbare
- gestionarea în mod eficient a rezistenţei la schimbare a angajaţilor
Beneficii participanti:
- interacţiunea cu un formator cu experienţă în management
- exemple de situaţii reale şi experimentarea unor situaţii concrete care pot apărea în viaţa de zi cu zi în timpul implementării unor procese de schimbare atât la nivel individual, cât şi organizaţional
- curs interactiv axat pe probleme practice (combaterea rezistenţei la schimbare, gestionarea caruselului emoţional al schimbării şi a procesului de acceptare a schimbării), şi utilizarea de instrumente de analiză specifice managementului schimbării (analiza câmpului de forţe, analiza SWOT, analiza stakeholderilor)
- oferirea de modele de bune practici şi găsirea unor soluţii concrete la studii de caz supuse analizei
Beneficii companie:
- Creșterea performanței managerilor sau coordonatorilor de echipe prin dezvoltarea abilităților de management al schimbării.
Descriere curs:
- Cursul „Managementul schimbării” organizat de Schultz Consulting oferă răspunsuri la întrebări precum:
- Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a iniţia schimbarea?
- Ce trebuie să facă liderii pentru a crea o organizaţie deschisă la schimbare?
- Ce poate face un lider în fiecare fază a procesului de schimbare pentru a-i ajuta pe angajaţi să accepte mai uşor schimbarea?
- De ce eşuează iniţiativele de schimbare?
- Cum poate fi diminuată/îndepărtată rezistenţa la schimbare?
- Cum se poate măsura succesul implementării unei schimbări la nivel individual şi organizaţional
Implementarea cursului presupune generarea unor experienţe structurate la nivelul grupului, în cadrul căreia participanţii vor avea posibilitatea de a experimenta „cap-coadă” un proces de implementare a unei schimbări într-o situaţie dată, urmând toate etapele procesului:
- analiza premiselor iniţierii unei schimbări (identificarea motivelor de schimbare),
- identificarea nivelului la care se va aplica schimbarea (individual, unitate operaţională, organizaţie)
- utilizarea instrumentelor specifice de analiză: SWOT (pentru iniţierea schimbării), analiza câmpurilor de forţe (pentru înlăturarea potenţialelor bariere), analiza stakeholderilor (pentru a identifica cine şi cum este afectat de schimbare)
- experimentarea procesului de schimbare în sine
- identificarea şi gestionarea elementelor de rezistenţă la schimbare
- aplicarea celor 6 paşi care determină acceptarea schimbării.
Obiectivele cursului:
- In urma absolvirii cursului participanţii vor cunoaşte:
- conceptele de bază ale managementului schimbării
- mecanismul procesului de schimbare
- conceptul de „rezistenţă la schimbare”(sursele, motivele, tipurile de rezistenţă la schimbare)
- paşii parcurşi pentru acceptarea schimbării.
La finalul cursului participanţii vor fi capabil să:
- înţeleagă şi să accepte necesitatea schimbării
- aplice instrumente de analiză specifice managementului schimbării
- planifice un proces de schimbare
- gestioneze în mod eficient rezistenţa la schimbare a angajaţilor
- adopte măsuri specifice în fiecare etapă a procesului de schimbare.
Tematica:
1. Definirea cadrului conceptual al managementului schimbarii
2. Metode de analiza si instrumente utilizate in managementul schimbarii
3. Caruselul emotional al schimbarii
4. Rezistenta la schimbare – Obstacol major in inplementarea schimbarii la nivel individual si organizational
5. Acceptarea schimbarii – un proces in 6 pasi.
Metodologie:
- metoda de învățare experiențială
- învățarea bazată pe joc, o metodologie de lucru pe care am dezvoltat-o alături de partenerii noștri în cadrul proiectului GREAT (Game based Research in Education and Action Training).
- simularea: participanții vor fi puși în situații apropiate de cele din realitate, putând identifica impactul deciziilor luate asupra activităților desfăşurate.
Cursul are un pronunţat caracter practic, participanţii fiind puşi în situaţia de a utiliza instrumente de analiză specifice managementului schimbării şi de a gestiona situaţii care pot apărea în viaţa de zi cu zi în timpul implementării unor procese de schimbare atât la nivel individual, cât şi organizaţional.
Data: 24 - 26 martie 2015
Data limită de înscriere: 20 martie 2015
Locatie: București, centrul de training Schultz Consulting, str. Rondă, nr. 8 bis, sector 2
Taxa de participare: 900 lei + TVA/participant *
*Taxa de participare include toate costurile legate de suportul de curs, materialele de curs, 2 pauze de cafea şi masa de prânz in cele 3 zile de curs.
Absolvenţii Schultz Consulting beneficiază de o reducere de 10% din pretul cursului.
Oferim discount pentru grupuri mai mari de 3 persoane.
* REDUCERILE NU SE CUMULEAZĂ
Cursul se va desfăşura în perioada planificată dacă se contituie o grupă de minim 10 persoane.
- prin telefon: 0770.414.202
- prin e-mail: [email protected]